Back On The Road

Ieri, ora 16:40, eram în staţie la Hala Traian, tocmai ce plecasem de la muncă, aşteptam tramvaiul. Sună telefonul. Mă uit, mă suna E. Resping, sun la loc. Îmi răspunde o voce de femeie, aşa că instant iau telefonul la ureche în timp ce tanti aia vorbea de zor, ca să mă uit pe cine dracului am sunat. Convins că l-am sunat pe E. şi foarte bulversat, duc telefonul înapoi la ureche şi zic şi eu un întrebător “Alo”?

“Bună ziua, nu vă supăraţi, domnul Valentin?”
“Da.”

“Îl cunoaşteţi pe domnul B. E.?”

“Da.”

“De la Direcţia Taxe şi Impozite sunt, domnul şi-a uitat rucsacul aici, cu acte, cu telefoane, cu tot.”

În fine, nu mai contează cum a decurs conversaţia în continuare, prietenul meu şi-a recuperat rucsacul, nu aici vroiam să ajung.

Vorbeam cu prietenul meu după aceea şi ne gândeam că tipa a fost destul de deşteaptă să caute prin rucsac, să găsească telefonul şi să formeze ultimul număr apelat. După care am stat noi puţin şi ne-am gândit, băi, stai puţin. Dacă uita rucsacul pe lângă vreo ambasadă sau îl lăsa nesupravegheat prin aeroport, probabil că l-ar fi găsit cu ditamai echipa de poliţie şi cu geniştii lângă el. E adevărat că în România nu prea sunt atentate cu bombă, dar totuşi mă gândesc că ar trebui să fie mai precauţi niţel. Totuşi, un rucsac abandonat este suspect, mai ales într-o instituţie a statului.

În fine…