Back On The Road

A trecut ziua în viteză şi a venit seara cu aceeaşi viteză. Luminile se mişcă pe străzi, luminile din farurile maşinilor, luminile din ochii oamenilor. Îmi place seara. Mult mai dinamică şi mult mai spectaculoasă. Şi ceva mai strălucitoare şi mai misterioasă.

Se aude un zgomot de motor care trece pe lângă fereastră parcă într-o fracţiune de secundă. Lumini, viteză, demenţă. Aglomeraţie. Fugă.

Şi parcă îmi vine să mă urc într-o maşină şi să o alerg până când rămân fără benzină în rezervor. Să mă bucur de toate senzaţiile tari pe care mi le dau luminile, viteza şi demenţa. Să simt din nou acea senzaţie de libertate pură pe care ţi-o dă viteza, atunci când eşti singur într-o maşină. Libertatea de a şti că dacă nu eşti atent, e foarte posibil să crăpi.

Şi îmi vine să calc acceleraţia şi să văd acul cum urcă, 100, 150, 180, 200 km/h, fără limite şi fără prejudecăţi, fără gânduri şi fără siguranţă, viteză, adrenalină şi nebunie pură şi mai presus de toate, libertate. Să văd luminile cum fug de mine şi să am senzaţia că merg mai repede decât lumina, să am senzaţia că reprezint viteza însăşi, că sunt doar o rază ce se aşterne pe asfalt. Să fug şi să nu mai am timp să mă gândesc la tot ce mă apasă, să-mi limpezesc minţile şi să-mi bată inima până la disperare, până când îmi regăsesc raţiunea şi pun piciorul pe frână.

Să plec de pe loc, să nu mai simt stagnarea. Mă uit în oglinzi, liber în spate, liber şi în faţă, mă joc uşor cu acceleraţia, tachinând motorul, apăs ambreiajul, bag a-ntâia, calc acceleraţia până urcă la 4000 de ture, apoi iau piciorul de pe ambreiaj în timp ce gravitaţia mă înfige în scaun. A doua, a treia, a patra, una după alta, într-o goană nebună, în timp ce plămânii mai au puţin şi se mută pe bancheta din spate, frâna de mână şi joaca cu volanul, apoi înapoi la schimbător, fum mult din cauciucuri şi frâne încinse la maxim, suspensiile încep să obosească, dar motorul rage furios, vrând din ce în ce mai mult, iar tâmplele mele zvâcnesc şi inima îmi bate cu viteză. Şi nu mai am timp să gândesc în fracţiunile alea de secundă, şi reacţiile sunt reflexe şi instinct pur, până la urmă. Şi îmi pierd raţiunea, sunt un animal dezlănţuit, dar pur şi simplu mă joc cu maşina, într-o goană după senzaţii şi sentimente ce mă dezmorţesc şi mă distrează. Fără să-mi pese că s-ar putea să mă duc dracului, fără să-mi pese de consecinţe. Nu mai contează decât luminile. Albastre, albe, roşii, galbene, fug pe lângă ele, cu ele, şi le văd cum fug cu mine. Şi sunt liber…

Şi par complet iresponsabil şi stupid, nu vrei să vii la o tură, să simţi libertatea mea? Vino pe scaunul din dreapta şi uită-te la lumini. Uită-te la spectacol. Simte libertatea.

Lumini, viteză, demenţă.

Libertate.