Back On The Road

Povestea a început. A început într-o lună toridă, undeva pe o plajă, lângă un hotel care semăna cu Titanicul. Eram noi doi, marea, luna plină şi o sticlă de gin. Şi parcă erau nişte vapoare, undeva, în larg, sau poate nu mai ţin eu minte bine şi erau pur şi simplu nişte lumini în ochii tăi. Dar ţin minte că m-am uitat la tine şi la cum se reflecta luna în ochii tăi, iar în lumina ei, îmi păreai cel mai frumos lucru de pe pământ. Şi fără să-mi dau seama, m-am pierdut în ochii tăi, te-am luat în braţe, ţi-am mirosit părul şi am fost complet hipnotizat. Apoi ţi-am căutat buzele, căutându-ţi sărutul, ameţit de mireasma ta şi de gin, auzind valurile şi bătăile inimii, aproape de buzele tale, până când ţi le-ai lipit de ale mele, într-un sărut pe care aş fi vrut să-l menţin la nesfârşit. Seara s-a terminat, a doua zi a venit cu mahmureală, dar ştiam că n-am să pot uita buzele tale.

O săptămână mai târziu, am revenit şi am fost din nou doar noi, pe plajă, lângă hotelul ăla care semăna cu Titanicul şi cu o sticlă de şampanie. Nu ştiam ce avea să se întâmple, nu ştiam dacă avea să se mai întâmple ceva, dar eram lângă tine, iar asta era tot ce conta. Şi am vorbit şi am povestit, despre tot şi toate şi am râs şi nu ştiam atunci că sunt îndrăgostit de tine. Şi m-am apropiat de tine şi am tăcut, pentru că nu era nevoie să mai zic nimic. Eram lângă mare atunci şi marea se lovea de pietre, însă de data asta luna nu mai era alături de noi. Şi din nou am aşteptat buzele tale, care n-au întârziat să vină. Şi te-am sărutat şi te-am ţinut în braţe şi m-am uitat în ochii tăi, iar atunci când m-ai întrebat dacă mai am ceva de zis, ţi-am zis doar “o să-mi fie dor de tine”, iar răspunsul tău a fost perfect. Un sărut lung.

Şi te-am dus acasă, dar atunci când am plecat de lângă tine, am simţit cum se rupe ceva din mine. Şi ştiam atunci că n-am să pot să te uit.

N-am putut să stau departe, am venit din nou să te văd. Şi te-am aşteptat, şi într-un final ai venit şi tu. Şi ne-am întâlnit din nou, a doua zi, şi am stat pe plajă. Era frig în dimineaţa aia, dar apa era caldă. Într-un final a ieşit soarele şi ne-am prăjit la soare, cu privirile tuturor sau ale nimănui aţintite spre noi. Şi am făcut baie şi tremuram, tremuram cu tine în braţele mele şi mă întrebai de ce tremur şi nici acum nu ştiu dacă era frig sau dacă erau doar emoţiile… Şi ne-am luat din nou la revedere, şi nu ştiam dacă o să mă mai întorc.

Şi m-am dus înapoi în oraşul meu, departe de mare şi departe de tine, dar nu puteam să stau departe. Şi am vrut să vin săptămâna următoare, dar am ajuns la munte. Şi te-am sunat atunci, seara, erau urşi şi foc de tabără şi lună şi stele şi ţi-am vorbit şi ţi-am povestit, pentru că vroiam să te simt aproape de mine, chiar dacă eram la jumătate de ţară distanţă.

Apoi, brusc, ceva s-a întâmplat şi n-ai mai vrut să-mi vorbeşti. Şi atunci am realizat că doare. Tăcerea ta durea. Şi n-am putut să stau aşa, mi-am dat seama că trebuie să te văd din nou, că trebuie să îţi vorbesc din nou, că nu pot pur şi simplu să renunţ şi să las lucrurile aşa cum erau. Mi-am dat atunci seama că te iubeam, că te vroiam, că vroiam să fiu lângă tine. Şi te-ai trezit cu mine la tine la magazin, cândva aproape de răsărit de soare. Şi m-ai întrebat ce caut acolo, şi ţi-am răspuns simplu, că am venit să te văd. Şi acum ştiu că a contat, pentru că poate, dacă nu veneam atunci, acum n-ar mai fi fost ce e între noi. Şi ne-am dus dimineaţa şi ne-am băgat în cort, pe saltea şi pe sacul de dormit. Şi ne-am încălzit şi marea era la noi în cort, sau cel puţin aşa simţeam atunci. Şi am stat şi am vorbit, din nou, dar de data asta era altfel, nu ştiu cum să-ţi explic.

A doua zi, dimineaţă, ne-am dus să vedem răsăritul şi bine-nţeles că era ceaţă şi n-am văzut nimic, al naibii văzduh, parcă ne făcea în ciudă. Şi am intrat din nou în cort şi ai adormit ghemuită în braţele mele, iar atunci mi-am dat seama că mi-ar plăcea să-mi petrec fiecare dimineaţă aşa. Şi din nou am plecat, în oraşul meu, dar ştiam că până la urmă, mă voi întoarce la tine.

Şi o vreme n-am putut să vin, şi chiar dacă aş fi putut să vin, n-ai fi vrut să mă vezi. Deşi acum ştiu că undeva, în adâncul tău, abia aşteptai să mă revezi.

Şi au trecut răsărituri pe care le-ai văzut gândindu-te la mine. Şi ai vărsat lacrimi pentru mine şi ai rănit pentru mine. Şi mi-ai scris şi ţi-am scris. Şi m-ai aşteptat, pentru că ţi-am promis că am să vin, am să vin şi n-am să mai plec. Şi am fost alături de tine, şi ţi-am vorbit şi m-ai aşteptat, şi n-a fost uşor şi au fost multe piedici în drum, dar am trecut peste toate şi acum sunt aici, lângă tine, în oraşul cu marea şi cu hotelul ăla care seamănă cu Titanicul, oraşul în care m-am pierdut în ochii tăi, oraşul în care te-am găsit şi oraşul în care m-am îndrăgostit de tine. Sunt aici, lângă tine, şi te văd zi de zi şi sunt fericit.

Şi asta e o parte din povestea noastră, un prolog, un început, povestit aşa cum îl văd eu şi povestit cum a fost. Şi dacă am uitat ceva, îmi cer de acum scuze, dar e târziu. Şi a fost un început furtunos, sunt multe pe care le-am lăsat pentru noi şi nu le-am mai spus aici. Şi noi îl ştim cel mai bine. Şi povestea continuă.

Iar în final…

“Povestea merge mai departe, ca vântul din Vama Veche…”