Back On The Road

E târziu în noapte, ca de multe ori când încep să scriu. Mă uit la luminile de afară, felinare şi lumini de la case, iar dacă n-ar fi înnorat, aş vedea şi cerul.

E târziu în noapte şi stau în faţa micului meu ecran de laptop, ascultând melodii-de-demult pe care le-am ascultat amândoi când te ţineam în braţe şi când te sărutam şi când îţi ziceam_cuvinte_pe_care_le_ţii_minte şi acum şi pe care continui să ţi le spun. Şi mă gândesc la tine şi scriu, scriu ca un disperat, punându-mi ideile şi visele pe text digital. Dar gândurile mi le păstrez şi emoţiile mi le păstrez, nu le pot introduce în această lume virtuală. Desigur, până şi cuvintele afişate pe desktop pot naşte emoţii, dar am să te rog ca atunci când citeşti să le şopteşi şi să le asculţi, şi să-ţi imaginezi că ţi le şoptesc eu. Şi am să te rog să faci asta cu fiecare text pe care ţi-l trimit. Iar atunci când voi fi lângă tine, am să ţi le şoptesc eu. Pe cele vechi şi altele noi. Şi am să-ţi şoptesc ce ştii deja, dar îţi place să auzi şi îţi place să mă priveşti în ochi când ţi-o spun. Priveşte-mă, am să te las să vezi prin mine, n-am motive să mă ascund, n-am motive să mă mint. O şoaptă şi o privire, un sunet, o mângâiere, o îmbrăţişare, un sărut, toate îţi spun “te iubesc” mult mai bine decât ţi-o pot spune eu, în cuvinte.

Şi cu toate astea, cuvintele sunt cele care umplu acest text şi altele ce au fost şi altele ce vor veni. Le aşterni pe hârtie, le aştern pe tastatură, le citeşti pe monitor şi le simţi, le ţii minte, pe unele le notezi. Şi cuvintele sunt cele care nu spun nimic şi spun totul, în acelaşi timp. Dar privirea ta face mai mult decât o mie de cuvinte. Şi zâmbetul tău la fel. Aşa că, atunci, când o să vin, nu vorbi, doar lasă-mă să te ţin în braţe şi să te sărut. Şi priveşte-mă şi spune-mi din priviri tot ce simţi.

Cuvintele sunt de prisos şi cuvintele curg, acum, târziu în noapte, cum poate n-au mai curs de mult. Şi mă inspiri şi eşti o muză, eşti mai mult decât o muză, eşti tu şi tu eşti totul, ştii asta. Ne-am spus mii de cuvinte şi o privire e de ajuns. Inocenţă, foc, pasiune, vis, iubire, tristeţe, şi mai mult foc, veselie,  puritate, din nou inocenţă şi din nou foc, mare şi lună, le-am văzut pe toate în ochii tăi şi nu m-am săturat şi nu mă satur de ele.

Şi nu vreau mai mult decât privirea ta şi un sărut atunci când mă trezesc dimineaţa, nu vreau şi nu-mi trebuie mai mult ca să fiu fericit. Şi chiar dacă sunt departe de tine, tot aproape sunt, pentru că îţi simt mereu prezenţa şi aroma părului tău mi-a rămas în amintire, la fel ca şi buzele tale catifelate şi pielea ta fină. Şi multe, zeci şi sute de amintiri, unele plăcute, câteva dureroase, dar până la urmă a ieşit cu bine. Şi am fost nebun după tine şi am făcut tâmpenii pentru tine şi n-am putut să renunţ, pentru că nu pot. Şi din nou îţi spun cuvinte şi cuvinte care înseamnă tot şi care nu înseamnă nimic , pentru că ce simt pot sau nu pot să exprim prin cuvinte sau gesturi sau poate pur şi simplu simţi ce simt şi eu şi nu mai e nevoie de cuvinte, devin de prisos, cum sunt de multe ori, pentru că, aşa cum ziceam, o privire spune mult mai multe, cel puţin privirea ta.
Şi uite aşa, cuvinte curg, fără să-mi dau seama, acum, târziu în noapte, când mă gândesc la tine, aşteptând să ajung din nou lângă tine.

Mai e puţin. Şi vom opri timpul în loc şi vom lăsa cuvintele să curgă…