De ce nu mai scriu

Un răspuns ar fi că sunt prea ocupat să trăiesc, dar… neah.

Înainte de toate vă dau un articol absolut senzațional pe care să-l citiți: click

În ultimul an, adică de când am cam abandonat activitatea pe blog, s-au produs schimbări destul de majore în cursul vieții mele. Pe scurt, nu prea îți mai arde de scris după ce ajungi obosit de la muncă și adaugi stress-ul provocat de facturi, chirie, întreținere, etc. Că așa se întâmplă când vine ziua aia când zici “îmi bag pula” și pornești încet pe picioarele tale. E ușor să scrii când stai la mama acasă și singurele tale griji după ce ajungi acasă de la job sunt legate de niște fleacuri atât de banale încât le-am uitat. Ăsta ar fi unul din motive.
Altul ar fi că nu prea mai am despre ce să scriu. Am trecut de perioada rebeliunii când îmi băgam pula-n toți și în toate într-un mod constant, fără să-mi pese. Da, sigur, mă mai apucă rant-uri de moment din când în când, dar dacă aș face câte un post pe blog numai din astea, sunt convins că aș plictisi mult mai repede pe oricine ar încerca să mă citească, până aș ajunge la punctul în care aș înceta să mai fiu luat în serios, lucru pe care oricum nu-l pretind. Și acum serios, am abia aproape 23 de ani, ce căcat știu eu despre viață și cine dracu sunt eu să mă apuc să dau sfaturi despre cum să trăiți sau ce să faceți?
Am renunțat să mă mai uit la televizor de ceva vreme, așa că nu mai sunt la curent cu ultimele mondenități, scandaluri sau ce dracu se mai întâmplă pe acolo când nu se discută politică. Cât despre politică, am renunțat să-mi mai bat capul, având în vedere că cel puțin la noi sunt toți o apă și-un pământ. Da, aș putea bate apa-n piuă până poimarți despre doctrine, ideologii, măsuri ș.a.m.d., dar nu când întreaga clasă politică e formată din partidul ciolanul neîmpărțit. Cât despre ce se întâmplă în lume, sunt alții mult mai pricepuți decât mine plătiți să analizeze și nu vreau să mă apuc să fac sinteze după predicțiile și opiniile lor. Cine e interesat are multe informații la dispoziție și poate să-și extragă și singur informațiile și concluziile de care are nevoie.
Blogging? Sunt complet pe dinafară, sunt alții care fac cărți despre asta, use google. Nu mă duc la evenimente, nu primesc produse pentru reviewing, nu mă consider și nu sunt blogger. Da, ar fi ceva să scot niște bani de chestia asta, dacă mi-aș bate capul să învăț câte ceva despre meseria asta și dacă aș avea timpul necesar, dar nu e cazul. Deocamdată. Poate în viitor veți vedea și o relansare a blogului și poate o să mă încadrez în vreo nișă. Dar în niciun caz în viitorul prea apropiat. În orice caz, dacă aveți propuneri, aștept mail-uri.
Despre viața mea nu are rost să scriu și iarăși, nu am ce să scriu fără să plictisesc pe toată lumea, mă îndoiesc că o să dau pe cineva jos de pe căcat dacă mă apuc să povestesc una sau alta. În plus, a trecut și vremea când blogul ăsta era un jurnal.
Cred că pe viitor o să vedeți eventual recenzii la jocuri, filme sau seriale, în funcție de timpul pe care îl am. Am o listă întreagă de jocuri pe care nu le-am terminat.
Cam atât.

Yeah, adult life is boring and complicated. Now let’s go make some fucking money so we can buy useless junk to put in the house that we don’t own.

Fii fericit. Alții trag sforile pentru tine.

Muncește. Muncește mai mult. Fii mai productiv și mai focusat. Construiește-ți o carieră. Fă-ți o viață. Numai muncind vei putea trăi bine, din ce în ce mai bine. Concentrează-te la toate lucrurile pe care le ai de făcut pentru companie. Crește-ți productivitatea. Adu din ce în ce mai mulți bani pentru companie. Cumpără-ți ultimele gadget-uri, ieși în cele mai tari cluburi și bâțâie-te pe cele mai tari ritmuri cu cele mai tari tipe bând cele mai tari băuturi. Cumpără-ți mașina asta, o să te facă fericit. Zâmbește. Zâmbește-le colegilor, șefilor, clienților. Nu, nu contează că ești mort pe dinăuntru.

Uită. Uită de lucrurile bune și simple în viață, trebuie să muncești din ce în ce mai mult ca să ai o viață bună, sigură și fericită, după 9 seara, când pleci de la serviciu. Cumpără-ți cele mai tari gadget-uri, oricum nu o să ai timp să te bucuri de ele. Dă zeci de mii de euro pe mașina aia deșteaptă care are un manual mai gros decât tot ce ai citit tu în facultate, oricum o să te bucuri de ea pe drumul spre birou și înapoi.

Și uită să trăiești, de fapt. Fii în continuare una din miile de baterii care alimentează compania. Prefă-te că nu vezi când ești futut din toate părțile. Prefă-te că nu vezi când îți bagă guvernul mâna în buzunar. Prefă-te că nu vezi când plătești toate taxele, în timp ce compania beneficiază de reduceri și scutiri de impozite, mascate sub cauze umanitare.
Fii în continuare sclavul fericit, gata să servească fără să comenteze și să fie futut fără să se revolte. Fii sclavul corporate.

Și nu uita, ești unic. Tu și restul de milioane ca tine, cu același costum, aceeași cravată, aceeași cămașă, același telefon, același benz, aceeași casă pe același deal. Ieși în aceleași cârciumi îmbrăcat în țoale scumpe și privește-i superior pe ăia care aleg să fie mai liberi.
Și minte-te în continuare. Lasă compania să te mintă, lasă guvernul să te mintă, lasă prietenii să te mintă, lasă revistele să te mintă și mai ales, minte-te singur.
Tu de fapt ești fericit.

Untitled

First poem I ever wrote. For that very special someone.

While the world lies shattered at our feet
With it’s twisted plans and people
You’re the only hope I have for a brighter future
You’re more than that, you’re hope itself.

In a dark world everything that shines
Is your smile, beautiful and pure
You’re not human, but an angel in disguise
You’ve lost your wings

I love your imperfection
It makes you feel so real
When angels fall, they will be broken
You’ll still be standing still

And I hope that you’ll remember
The man who wrote a poem
He doesn’t master words
He’s a mere human
But you’re everything to him.

Remember him.

Clienţi nebuni

Din categoria clienţi nebuni, astăzi avem:

Nu, nu lucrez la zapp.

Smiling like a killer

Motto: în spatele fiecărei ficțiuni stă cel puțin un strop de adevăr

Bună seara, doamnelor și domnilor. În seara asta vom vorbi despre crimă.

Întrebarea care ar trebui să se pună nu este “De ce?”, ci “Cum?”. Dar pentru distracția voastră, hai să răspundem și la prima.

An eggplant is just an eggplant, but meat is murder, and murder tastes really fucking good. (D. Leary)

Se spune că unii o fac să supraviețuiască. Alții pentru că le e foame. Alții pentru că religia sau politica le-a spus să o facă, iar alții o fac pentru că li s-a ordonat. Cei mai demenți o fac pentru distracție. Alții o fac pentru că le trezește anumite instincte sexuale. Alții o fac ca să se apere.
Părerea mea e că toate motivele de mai sus nu înseamnă absolut nimic. O facem pentru că e în sângele nostru și în natura noastră. În fiecare dintre noi zace un potențial ucigaș, așteptând să iasă la suprafață. Străinul care stă lângă tine în autobuz pare pașnic. Asta nu înseamnă că nu o să-ți înfigă un creion în ochi fără cea mai mică ezitare, poate chiar fără să-și dea seama ce face. Sau poate femeia pe care o iubești o să strângă din dinți în timp ce ți-o suge și o să te lase să sângerezi până mori. Străinul care asfaltează strada poate să-ți fută un târnăcop în cap, crăpându-ți țeasta și omorându-te pe loc. Sau, sau, sau.

În subconștientul fiecăruia zace o bestie care nu poate fi depistată. Clinic, sunt perfect normal. Cel puțin așa mi-au zis când am făcut ultimul test psihologic. Îmi venea să le zic că nu se pricep foarte bine la meseria pe care și-au ales-o. Orice om cu un iq un pic peste medie poate să păcălească un test psihologic. Da, știm că ți se cere să răspunzi cât se poate de sincer, dar tre să fii cel puțin tâmpit să bifezi că-ți place foarte mult focul. Sau că atunci când erai mic îți plăcea să chinui animale.
Oarecum ironic e că de-a lungul timpului au fost asasinați taman oamenii care ne învățau să trăim împreună, pașnic. Iisus, JFK, John Lennon, Martin Luther King și lista poate continua. În continuare Imagine rămâne o piesă foarte mișto.

Un om devine cu adevărat înfricoșător atunci când rămâne singur cu mintea sa. “Somnul rațiunii naște monștrii” este o expresie cât se poate de adevărată. Nu există arme de distrugere în masă, există oameni care distrug în masă. Cele mai crude lucruri săvârșite vreodată au fost săvârșite de către oameni. Potențialul nostru distructiv este inimaginabil și este probabil unul din lucrurile pe care le avem care tinde către infinit. Pentru că nu poți număra metodele prin care poți chinui, tortura, ucide, distruge. Avem puterea de a rade de pe fața pământului absolut orice dorim. Dacă mi-e groază de ceva pe lumea asta, mi-e groază de potențialul propriei mele minți.

Poate că până la urmă ăsta este “păcatul strămoșesc” sau cum dracu îi zicea. Faptul că avem în noi instinctul de a ucide și nu putem scăpa de el sub niciun chip. Putem să încercăm să-l controlăm, să-l ignorăm, dar sunt absolut convins că, urmând cursul unor evenimente extraordinare, niciun om nu va ezita să ucidă pe altcineva. Ceva în minte va face “click” și o să se întâmple fără să-ți dai seama. Fără să clipești. Fără frică. Fără să eziți. O vei face. Indiferent cât de bun ai fost pe parcursul vieții. Indiferent cât de religios. Indiferent cât de tolerant. O vei face.

Și o vei face zâmbind.

2010-2011

În primul rând, La Mulţi Ani.

2010 a fost un an bun. Mult mai bun decât 2009, din foarte multe puncte de vedere. Am fost şi am ascultat una dintre cele mai mari trupe rock, o adevărată legendă. Am văzut poate cele mai mişto zone din ţara asta şi am mers în sfârşit pe transfăgărăşan, pe care visam să-l fac de când mi-am luat permisul. Am început să câştig mai mult şi am început să fiu cât de cât pe picioarele mele. Şi nu numai.

Deci da, 2010 a fost un an bun, dar al dracului de greu. Foarte multă muncă, foarte mult stress şi foarte multe frustrări. Anul ăsta vreau să fie altfel. Vreau mai multă linişte. Mă apuc de făcut mişcare şi încerc din nou să mă las de fumat. Poate o să încerc să mănânc mai sănătos, deşi mă îndoiesc. Vreau să-mi meargă afacerea, o să fac tot posibilul să meargă bine şi o să muncesc la greu, dar vreau mai puţin stress şi mai puţine frustrări. E greu, dar cred că se poate.

Să aveţi parte de un an bun. Mai bun decât 2010.

Soldatul

Am avut un suflet

Am avut cândva un suflet. Am avut cândva sentimente. Am avut fete, am avut prieteni și am avut iubire. Am avut părinți mândri. Am o uniformă, o armă și un comandant și asta e tot ce contează. Am avut amintiri. Am în față un câmp plin de sânge și de oameni care au avut și ei cândva un suflet. Am o gaură în piept prin care curge sufletul meu, roșu ca și trandafirii pe care i-am dat odată unei fete. Aud strigătele și țipetele de la petreceri și văd artificiile de revelion. O petardă explodează lângă mine și totul se face alb, ca norii de pe cerul albastru.

Uitarea

Primul lucru pe care l-am uitat a fost să zâmbesc. Când mărșăluiești prin nămol cu o raniță de 80 de kile în spinare, cu un dobitoc care îți urlă în urechi că ești un căcat cu ochi, singurul lucru care ar putea să te facă să zâmbești e imaginea baionetei tale înfipte în pieptul lui. Primul lucru pe care l-am învățat a fost să urăsc. Să urăsc din inimă. Să-l urăsc pe dobitoc și zbieretele lui, să urăsc alarmele la 3 dimineața, să urăsc mâncarea infectă, să urăsc latrinele și dușurile reci, să urăsc marșurile în toiul iernii, la -20 de grade, în maiou și chiloți. Al doilea lucru pe care l-am învățat a fost să trag. Al treilea lucru pe care l-am învățat a fost să ucid. Al doilea lucru pe care l-am uitat a fost iubirea și compasiunea față de vreo ființă. Al treilea lucru pe care l-am uitat a fost că sunt om.

Camarazii

Singurul adevărat camarad pe care îl ai e glonțul de pe țeavă. Înveți asta destul de repede pe front, când frații tăi de onoare încep să cadă ca muștele pe lângă tine. Chiar dacă ești încurajat să ai grijă de omul de lângă tine, cel mai sănătos e să nu te atașezi. În felul ăsta, o să fii mult mai puțin traumatizat când o să te trezești cu bucățele de creier lipite de haine, sau când o să-l vezi încercând să-și îndese mațele înapoi în burtă. Singurul frate pe care îl ai e pistolul. Cea mai bună prietenă e mitraliera. Cea mai apropiată ar trebui să-ți fie baioneta, te ajută când te apropii de oameni. Uită de pian, vioară sau chitară, singurul sunet pe care o să ajungi să-l iubești o să fie cel scos de propriile tale instrumente. Tonalitatea unei mitraliere s-ar putea să te impresioneze până la lacrimi, însă ai grijă să te ții cât mai departe de orchestra de obuze.

Comandantul

Uită de țară. Uită de patriotism și uită de onoare. Nu lupți pentru un țel nobil și nu, nu lupți să-ți aperi țara. Lupți pentru că așa zice unul care are rang mai mare, care stă liniștit într-un birou, fumează havane și bea whisky fin, în timp ce se uită pe niște hărți și pe niște tabele cu cifre. Da, prietene, tu ești o simplă cifră. Atâta timp cât nu ai un minus în față, înseamnă că ți-ai făcut treaba bine. Dacă nu, întoarce-te la primul paragraf. Când tragi cu arma, singurul lucru pe care îl vezi e fața comandantului care te împinge în față, spre miile de gloanțe care zboară pe lângă tine. E omul pe care îl urăști cu toată ființa. Bieții amărâți din cătarea puștii nu există, sunt doar clone ale comandantului și e o simplă joacă de copil, cu muniție de război.

Pacea

Pacea este o iluzie. Uită de mirosul florilor sau de mirosul prăjiturilor pe care ți le făcea mă-ta când erai copil. Uită de parfumul femeii care abia ieșea de la duș și se întindea lângă tine în pat, gata să-ți facă toate poftele. Uită de copiii pe care îi vedeai mergând pe stradă.

O să-ți aduci aminte la sfârșit. Singurul moment când îți vor trece toate prin fața ochilor, înainte să îi închizi de tot, după ce vezi norii și cerul albastru…

facebook

De astăzi mă găsiţi şi pe facebook.
Vreau să trollez, dar am zis că dacă tot l-am făcut, poate apuc să-mi cunosc şi puţinii cititori pe care îi mai are blogul ăsta.

Aşa că mă găsiţi aici, în caz că sunteţi curioşi. Posibil să-l updatez mai des decât blogul.

Pentru amatorii de mass-uri

Despre criză și alte dezastre

Luate pe rând.

De ce suntem în rahatul în care suntem și de ce nu se poate ieși din el

Nu, nu e doar din cauză că de 20 de ani se fură în draci. Peste tot se fură și totuși nu se ajunge în halul în care e la noi acum. De ce la noi e mai rău decât în alte părți? Pentru că cei care ne conduc sunt lacomi și și-au urmărit doar interesele, în rest i-a durut în cur. Dar să începem cu începutul.

Economia

E la pământ, pentru că a fost bazată pe consum. Noi n-am produs nimic util, n-avem industrie, n-avem agricultură. Știați că România exportă grâu în draci, în timp ce prețurile la pâine cresc și toată lumea se plânge de valuri peste valuri de scumpiri? Da, economia e pe butuci. Statul se plânge de evaziunea ridicată. Dacă fiscalitatea n-ar fi absolut aberantă și dacă legile nu s-ar schimba de la o zi la alta, poate că nu s-ar mai face evaziune în halul ăsta. Țineți minte pagini aurii de anii trecuți? Da, cărțulia aia galbenă și groasă. Ați văzut pagini aurii pe 2010? Nici eu, l-am confundat cu o broșură de hypermarket.
Ca afacerist în România, ajungi să-ți fie scârbă. Ți-e scârbă de cozile interminabile, ți-e scârbă de acritura de la ghișeu, ți-e scârbă de muista care te tratează cu curul și se uită la tine de parcă ai fi un căcat în mijlocul drumului. Ți-e scârbă de funcționari incompetenți care-și bat pula de tine, nu-s în stare să facă treaba și în loc să plătească pentru greșelile lor, ajungi să plătești tu dobânzi și majorări la impozitele pe care ți le-ai plătit la zi. Ți-e scârbă de muista care îți zice să revii peste 3 zile, că n-are pizda ei chef să te ajute în momentul ăsta. Ți-e scârbă de angajatul care te fură. Ți-e scârbă de angajatul care freacă menta în momentul în care ai ieșit pe ușă. Ți-e scârbă de sutele de taxe și impozite pe care le plătești fără să ai vreun beneficiu. Ca și afacerist în România, dacă îți plătești corect taxele și impozitele ajungi să ai impresia că de fapt lucrezi pentru stat, în loc să muncești pentru tine. De ce? Păi hai să facem un calcul. Ai o afacere, venituri și cheltuieli. Ai un profit, să zicem. Din care trebuie să plătești o dată 16% impozitul pe profit, încă 16% impozit pe dividente. Deci deja 32% din munca ta s-a dus pulii de suflet. Dacă mai adăugăm și restul de taxe și impozite și plătite în trimestrial sau lunar, o să realizezi că de fapt din profitul ăla n-o să rămâi cu mare lucru, dacă ești corect. Atunci, de ce să-ți mai bați capul?
Soluții sunt și sunt la îndemâna oricui. Reducerea fiscalității. Reducerea numărului de taxe și impozite. Reducerea numărului de declarații fiscale aferente. Eliminarea impozitului pe profit. Da. Eliminarea lui. Pentru încurajarea investitorilor străini. Lasă-i să plătească doar taxele salariale și diversele contribuții, dar nu te atinge de profitul lor. Când știi că poți să te bucuri de niște bani pe care îi faci, investești cu drag într-o afacere, nu? E simplu și sunt convins că ar veni o groază de investitori, dar le pui o condiție. Toată producția intră la export, nene. De unde câștigă statul bani? Din TVA, din taxele salariale. Economisește bani prin crearea locurilor de muncă, mai ales în provincie, unde e ridicată rata șomajului. Apropo de șomaj, nu știu exact cât timp se acordă, dar știu că sunt oameni care stau luni bune în șomaj și nu mi se pare normal. Să se reducă durata indemnizației de șomaj la 3 luni. Dacă în 3 luni nu ți-ai găsit de muncă, înseamnă că nu vrei să muncești, nene. Când știi că îți vin bani de la stat, e ușor să stai cu pula-n sus și să nu te agiți prea tare, dar când știi că în 3 luni dacă nu ți-ai găsit ceva o să mori de foame, pui mâna și muncești. Oamenii trebuie să se obișnuiască cu munca. Trebuie să se obișnuiască cu ideea că dacă nu muncesc eficient, s-ar putea să ajungă să nu mai aibe ce mânca. Dacă nu sunt în stare să muncească pentru că așa vor, dacă nu vor să realizeze ceva, atunci trebuie să muncească de frică, pentru că să stai degeaba nu se poate.

Bugetarii

Nu, nu trebuia să le reducă salariul cu 25%. Și aici avem soluții. În corporații, se fac evaluări, o dată la 3 sau la 6 luni. Primești calificative în funcție de performanță. Ca la școală. Dacă ai un calificativ de kkt, ai timp să-l îmbunătățești. Dacă nu o faci, zbori. E simplu. Așa păstrezi oamenii eficienți și îi și motivezi pe cei care sunt tentați de lene și dai afară căpușele. Elimini nepotismul, știi cine merită promovat și are reuzltate și cine nu. La fel ar trebui să se facă și la stat. Muncești, dai randament, ești competent? Ok, rămâi. Nu? La revedere, zbori, poate te înveți cu munca în altă parte. Faci curățenie, păstrezi oamenii capabili, restul să se descurce sau să moară de foame, nu e problema ta. În plus, s-a mers prea mult timp pe ideea că gata, ai o slujbă la stat, acolo înțepenești. Asta e o prostie. Te angajezi ca bugetar ca și pârghie de lansare, să te obișnuiești cu munca, apoi treci la privat. Eventual începi din timpul facultății, că și-așa majoritatea oamenilor care termină facultatea sunt complet rupți de realitate și habar-n-au să facă ceva util. Deci, evaluări, personal redus, pentru că sunt prea mulți, aducerea în continuu de oameni tineri, dar prin rotire. N-am mai da de scârbe, n-am mai da de acrituri, n-am mai da de incompetenți. Împreună cu măsurile economice, s-ar asigura o colaborare eficientă între stat și privați. Plățile s-ar face mai ușor, problemele pe care le au privații în relațiile cu statul ar începe să dispară, bună-starea tuturor ar crește.

Învățământul

A fost îngropat de o groază de miniștri care au luat niște măsuri absolut aberante. E un sistem stupid de-a dreptul, pe cale să devină și mai stupid cu noua lege a educației. Reforme peste reforme care au fost de fapt sluba de înmormântare și pomenile de după. Pomana la fiecare 4 ani, când mai era câte un ministru care mai arunca niște pământ pe groapă. Presupun că știți deja câte lucruri sunt în neregulă. Nu, nu e vorba numai de salariile profesorilor. Din generație în generație, lucrurile stau tot mai prost pentru că majoritatea copiilor nu primesc niciun fel de educație. E greu să încerci să produci genii când n-ai cu ce și n-are cine să le producă. În 12 ani ți se bagă în cap un amalgam de materii care mai rău te amețesc decât să te învețe ceva util și te scot mediocru în 10 profesii, în loc să te scoată bun într-una singură. Pentru că facultatea nu e suficientă, pregătirea trebuie făcută temeinic și din timp, dacă vrei să produci specialiști. Există și aici soluții. Clase și materii în funcție de aptitudinile elevilor, pentru că profilurile de acum sunt mult prea generaliste. Să se predea în clasele 5-6 mai multe materii, după care începând cu 7-8 să se formeze clase speciale, cu o mână de materii, în funcție de aptitudinile elevilor. Așa produci informaticieni, fizicieni, ingineri, arhitecți, scriitori. Îi încurajezi pe domeniul la care se pricep, nu îi tragi în jos când nu se pricep la celelalte. La facultate, să se renunțe la prostia cu mediile din anii trecuți și să rămână doar examenul de admitere. Dacă vrei studii superioare în informatică, de exemplu, de ce dracu să te tragă în jos faptul că ai avut medii proaste la istorie sau geografie?

De ce vom ieși mai târziu din criză, față de restul lumii?

Pentru că la noi e altfel. La noi criza e percepută altfel. Criza economică a fost doar lucrul care a început să scoată în evidență restul problemelor grave, de care am uitat cu toții atunci când am trăit bine, pe banii altora. Pe credite și alte prostii. Măsurile anti-criză ne-au îngropat mai rău decât eram înainte, pentru că guvernul Boc reprezintă într-adevăr o guvernare dezastruoasă.

Am scris mult și totuși am acoperit foarte puține din problemele grave cu care ne confruntăm cu toții. Nu mai zic de faptul că nu avem drumuri și autostrăzi și avem destul de mult de pierdut din cauza asta. Mai sunt multe lucruri de spus, dar e târziu și probabil multe dintre ele le știți. Soluții se găsesc, dar trebuie găsiți și oamenii care să aibe coaiele să le aplice. Trebuie găsiți oamenii care să vadă mai departe de propriul lor interes și să rezolve problemele țării. Ceea ce e foarte, foarte greu.